MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

inspector Secretariat

Tipu de angajare (perioada): 
nedeterminată
Funcția: 
Secretariat
Cerințe specifice: 
a) deţine cetăţenia Republicii Moldova; b) cunoaşte limba de stat; c) a atins vîrsta de 18 ani; d) este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei, conform deciziei Comisiei medicale a Ministerului Afacerilor Interne; e) are studiile necesare pentru funcţia în care urmează să fie angajată; f) nu are antecedente penale; f1) nu are, în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională, înscrieri cu privire la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligaţiei prevăzute la art.7 alin.(2) lit.a) din Legea nr.325/2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale; g) nu are calitatea de bănuit, învinuit sau inculpat în cadrul unui proces penal; h) are o reputaţie ireproşabilă; i) nu a fost concediată dintr-o funcţie publică cu statut special pentru încălcarea disciplinei de serviciu; j) nu este membru al unui partid politic, al unei organizaţii social-politice sau al unei organizaţii interzise de lege; k) corespunde cerinţelor speciale prevăzute de legislaţie; l) nu are interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorităţii Naţionale de Integritate.
Modalitatea de depunere: 
personal
Bibliografie: 
Constituţia Republicii Moldova; - Legea nr. 320 din 27.12.2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului; - Legea nr.288 din 16.12.2012 privind statutul funcționarului public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne; - Codul penal al R. Moldova; - Codul contravenţional; - Legea nr. 218 din 19.10.2012 privind modul de aplicare a forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armelor de foc; Legea Nr. 133 din 08.07.2011 privind protecţia datelor cu caracter personal; - Codul de etică şi deontologie al poliţistului, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 481 din 10.05.2006; - Hotărîrea Guvernului nr. 409 din 07.06.2017 cu privire la aprobarea Statutului disciplinar al funcţionarul public cu statut special din cadrul MAI;
Datele de contact: 
Șef al Secției Resurse uamne a Direcției de Poliție a UTA Găgăuzia Gubenco L.F, tel. 029821155
Data desfășurării primei probe: 
Monday, September 27, 2021