MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

 

Poliția a descoperit o tâlhărie la scurt timp de la comiterea acesteia: trei persoane reținute

Trei bărbați, dintre care un minor și un cetățean străin, au fost reținuți fiind suspectați de tâlhărie.

 

 

La 22 septembrie, în jurul orei 05.00 dimineața, polițiștii din Briceni au fost sesizați de o femeie, care, a comunicat că în domiciliul  fratelui  ei, locuitor al or. Briceni, au pătruns persoane necunoscute unde l-au maltratat, apoi i-au sustras bani.

 

 

La fața locului polițiștii au stabilit că, trei persoane necunoscute, deghizate cu măști pe față și căciuli pe cap,  cu o armă de vânătoare, prin forțarea ușii de la intrare, au pătruns în casă, l-au  maltratat pe proprietar, un bărbat de 37 de ani,  l-au legat, apoi au sustras  15000 de lei și au plecat într-o direcție necunoscută.

 

 

Ca urmare a acțiunilor prompte ale ofițerilor  Direcției „Nord” a Inspectoratului Național de Investigații,  polițiștilor din Briceni și Edineț, împreună cu procurorii din Briceni la scurt timp după comiterea infracțiunii, au fost reținuți  trei suspecți.

 

 

Aceștia s-au dovedit a fi un tânăr de 28 de ani, anterior judecat pe diferite infracțiuni, un minor de 17 ani, ambii din satul Trebisăuți r. Briceni și un cetățean de origine georgiană de 44 de ani, anterior condamnat pentru comiterea mai multor infracțiuni în țara sa, cu statut in lumea criminală a spațiului CSI, aflat pe teritoriul Republicii Moldova de șapte zile. 

 

 

De asemenea,  polițiștii au depistat careva haine, care s-au stabilit că ar aparține la unul dintre suspecți și a fost  îmbrăcat în timp ce ar fi comis infracțiunea,  o armă  de foc de model neidentificat,  calibrul 12, folosită la comiterea infracțiunii.

 

În acest caz, poliţia a iniţiat o cauză penală în baza art. 188 al. 2 Cod Penal al RM,  iar persoanele suspecte au fost reținute pentru 72 de ore.

 

Potrivit legislaţiei, persoanele culpabile de comiterea infracțiunii „Tâlhăria”, riscă privațiune de libertate de la 6 la 15 ani.

 

La moment se întreprind acțiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigație în vederea întăririi bazei probatorii,precum și pentru stabilirea  tuturor circumstanțelor.

 

23 septembrie 2021

tilharie