MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

 

Susținem armonia, prevenirea și combaterea fenomenului violenței în familie

Inspectoratul General al Poliției (IGP)  susținut și în acest an Campania  Organizației Națiunilor Unite „16 activism împotriva violenței în bază de gen” (25 noiembrie – 10 decembrie 2019). 

 

Datele de debut şi sfârşit ale campaniei nu sunt alese întâmplător: 25 noiembrie – Ziua Internaţională de luptă împotriva violenţei asupra femeii, iar 10 decembrie este Ziua Internaţională a Drepturilor Omului –  tocmai pentru a se sublinia faptul că violenţa este o încălcare a drepturilor omului.

 

În această ordine de idei, un scop important al Campaniei este informarea, sensibilizarea și conștientizarea opiniei publice cu privire la gravitatea consecințelor violenței asupra femeii, precum și aplicarea mecanismelor disponibile de prevenire şi combatere la nivel comunitar, regional şi național.

  

Conform datelor statistice, în Republica Moldova  femeile  sunt agresate, cele mai des în cercul familiei. În același timp, violența în familie deseori rămâne în tăcere, nefiind percepută ca o crimă, victima suferind luni sau chiar ani de zile.

 

În acest sens, Inspectoratul General al Poliției cu suportul organizaţiilor internaţionale, dar și alte organizații care aduc un aport considerabil în eradicarea fenomenului violenţei în familie, va desfășura activități de informare, seminare informativ-educaționale, prezentări pe tema violenţei în familie, mese rotunde cu autoritățile implicate, dar și alte activități.

 

Prevenirea şi combaterea violenţei faţă de femei şi  protecția victimelor violenței în familie, este una din prioritățile Poliției, în acest sens fiind întreprinse măsuri concrete pentru a putea proteja victima în caz de violență.

 

Începând cu 16 martie 2017, pentru prima dată în Republica Moldova, a fost introdus, prin lege, ordinul de restricție de urgență, constituind o măsură provizorie de protecție a victimei violenței în familie.

 

Ca urmare, polițiștii  reacționează  imediat la apelul persoanei supuse violenței și  scoate imediat agresorul din familie, fără a mai fi necesară intervenția instanțelor de judecată sau cererea obligatorie a victimei, iar împăcarea părților este imposibilă. Ulterior este emisă și ordonanța de protecție, pentru încălcarea căreia agresorul riscă încă un dosar penal.

 

În primele 10 luni ale anului,  Poliția a eliberat circa 5000 de  ordine de restricție de urgență, în privința agresorilor familiali.

 

Totodată, au fost înregistrate 12 176 de  cazuri ce atentează la valorile familiale, victime ale infracțiunilor au devenit 1 122  femei, 79 de bărbați și 23 de copii. Agresorii fiind 1 262 bărbați și 56 de  femei.

 

Poliţia Nu încurajează şi Nu susţine sub nici o formă acţiunile violente în mediul familial şi face un apel către cei care cunosc despre un caz de violenţă să apeleze la numărul scurt 112 pentru a interveni şi reduce riscurile de victimizare în mediul comunităţii.

 

Cum poţi ajuta o victimă:

 

Ori de câte ori bănuieşti existenţa unui abuz intrafamilial, încearcă să discuţi separat cu victima, să-i arăţi că te preocupă ce i se întâmplă şi că eşti alături de ea. Asigur-o că eşti gata să-i asculţi problemele şi că ce îţi va spune va fi confidenţial.

 

Sunt şi cazuri în care victima nu doreşte să te implici şi nu doreşte să se afle situaţia ei. Respectă-i decizia şi spune-i doar că eşti gata să ajuţi la nevoie.

 

Violenţa trebuie raportată! Sesizarea acestor fapte autorităţilor reprezintă un prim pas în condamnarea violenţei!

 

În acest sens, Inspectoratul General al Poliției îndeamnă societatea să se alăture eforturilor autorităților în combaterea acestui fenomen și atunci când sunteți martorii unei acțiuni violente să nu fiți indiferenți.

 

Începe prin a cere ajutor! Sună la 112!

 

25 noiembrie 2021