Poliția Republicii Moldova
Published on Poliția Republicii Moldova (https://igp.gov.md)

Главная > Conferință de presă organizată de IGP privind prevenirea și combaterea violenței asupra copiilor, în rezultatul căreia a fost semnat un Acord de colaborare cu CNPAC

[1]

 

Astăzi, 20 mai, în incinta Inspectoratului General al Poliției, a avut loc o conferință de presă cu genericul: „Prevenirea și combaterea violenței asupra copiilor”.

 

La conferință au participat șeful adjunct al IGP, Marin Maxian, șeful Direcției Politici de Protecție a Drepturilor Copilului și Familiilor cu Copii din cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Anastasia Gruzin și președintele Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii, Daniela Sîmboteanu.

 

Conferința a avut drept scop sensibilizarea societății privind protecția copiilor aflați în dificultate prin aplicarea mecanismului intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistența și monitorizarea copiilor victime și potențiale victime ale violenței, neglijării, exploatării și traficului.

 

Totodată, pentru prevenirea și combaterea violenței asupra copiilor, IGP și CNPAC au semnat un nou Acord de colaborare, care își propune să contribuie la identificarea și consolidarea răspunsului statului la toate formele de violență față de copii. 

 

Potrivit Acordului de colaborare, pentru o activitate mai eficientă a sistemului de protecție a copilului, IGP și CNPAC și-au propus să coopereze în vederea aplicării Instrucţiunii metodice privind intervenția Poliției în identificarea, evaluarea, referirea, asistența și monitorizarea cazurilor de violență, neglijare, exploatare și trafic al copiilor (Ordinul IGP 79/2015). De asemenea, semnatarii noului Acord pledează pentru aplicarea legislației și promovarea practicilor bune legate de examinarea multidisciplinară a cazurilor copiilor victime ale violenței, neglijării, exploatării și traficului (HG 270/2017).

 

În același timp, IGP și CNPAC își propun să adopte direcții strategice comune pentru dezvoltarea cadrului normativ în domeniul prevenirii şi combaterii violenței faţă de copii, precum şi în vederea uniformizării practicilor și îmbunătățirii accesului copiilor victime/martori ai infracțiunilor la servicii de calitate, evitând revictimizarea copiilor. 

 

Întrucât, oamenii legii, deseori, sunt printre primii care află despre cazurile de abuz și vin în ajutor copiilor victime, iar CNPAC se implică în soluționarea multor cazuri de acest gen, este esențială cooperarea dintre cele două instituții.

 

Șeful adjunct al IGP, Marin Maxian a menționat că, pentru Poliţie este important ca societatea să recunoască şi să conştientizeze gravitatea fenomenului, fapt care constituie un pas ferm în eradicarea acestui flagel.

„Activitatea Poliţiei se desfăşoară exclusiv în baza şi pentru executarea legii, în interesul persoanei, al comunităţii şi în sprijinul instituţiilor statului, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Este datoria noastră, a tuturor să creăm un viitor în care comunitatea să fie în siguranţă iar drepturile şi securitatea cetăţeanului să fie o prioritate”, a conchis Marin Maxian.

 

Președinta CNPAC, Daniela Sîmboteanu, spune că „rolul polițistului de sector, a ofițerului de urmărire penală este unul cheie atât la etapa identificării cazurilor de violență asupra copiilor, a primului contact cu copilul afectat de violență, cât și la etapa răspunsului prompt, cu scopul de a asigura o intervenție, fără a revictimiza copilul și a-i oferi protecție maximă”.

 

Prezentă la eveniment, șefa Direcției Politici de Protecție a Drepturilor Copilului și Familiilor cu Copii, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Anastasia Gruzin, a îndemnat cetățenii să se implice și să prevină cazurile suspecte de violență. În plus, reprezentanta Ministerului Sănătății a subliniat că „Niciun act de violență nu trebuie tolerat. Împreună, trebuie să fim alături de copii, pentru prevenirea și combaterea violenței”.

 

Pentru ca victimele să beneficieze, sub un singur acoperiș, de asistență calitativă, de servicii multidisciplinare prietenoase, partenerii au convenit că vor colabora în contextul deschiderii, la Bălți, a primului Centru regional, de tip Barnahus, pentru copiii victime sau martori ai infracțiunilor cu caracter sexual, violență în familie și trafic de ființe umane.

 

Totodată, IGP și CNPAC își doresc să realizeze în comun campanii de sensibilizare și informare a societății despre fenomenul violenței asupra copiilor inclusiv abuzul și exploatarea sexuală. 

 

Menționăm că, anual, Poliția identifică și referă peste 4000 de cazuri de violență, neglijare, exploatare şi trafic al copilului în adresa autorităților publice locale. Cea mai răspândită formă de violență depistată a fost neglijarea, fiind înregistrate un număr de peste 3000 de cazuri, urmat de forma violenței fizice, ce a înregistrat un număr de 511 victime.

 

20 mai 2021

 

[2]
[3]
[4]
[5]