Ofiţer urmărire penală al Secţiei urmărire penală

Описание работы

Efectuarea, în numele statului şi în limitele competenţei sale, a urmăririi penale în cauze penale

Обязанности

Răspunde de pornirea imediată a urmăririi penale dacă din conţinutul sesizării cu privire la infracţiuni rezultă o bănuială rezonabilă că a fost comisă o infracţiune; răspunde de efectuarea urmăririi penale în conformitate cu prevederile legale, în termeni rezonabili, în volum deplin şi în mod obiectiv; răspunde de întocmirea planului pe toate materialele şi cauzele penale care le are în procedură; are obligaţia de a explica participanţilor la proces penal drepturile şi obligaţiile lor; are obligaţia de a întreprinde măsurile prevăzute de legislaţie pentru ocrotirea vieţii, sănătăţii, onoarei, demnităţii şi bunurilor părţii vătămate, ale martorului sau ale altor participanţi la proces, ale membrilor de familie ai acestora ori ale rudelor apropiate dacă există temeiuri suficiente de a considera că pot fi ori sunt ameninţate cu moartea, cu aplicarea violenţei, cu deteriorarea sau distrugerea bunurilor ori cu alte acte ilegale; răspunde de protecţia datelor cu caracter personal;

Требование

1Studii superioare de licenţă cu diplomă/echivalente: Drept

Data expirării
Cerințe specifice
Cunoaşterea legislaţiei în domeniu; cunoaşterea politicilor penale şi procesual penale, precum şi a practicilor pozitive naţionale şi de peste hotare în domeniul urmăririi penale; cunoştinţe de operare la calculator: Word, Excel, Internet;
Modalitatea de depunere
personal
Bibliografie
Constituţia Republicii Moldova; Legea nr. 320 din 27.12.2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului; Legea nr.333 din 10.11.2006 privind statutul ofițerului de urmărire penală; Codul penal al R. Moldova; Codul de procedură penală al R.Moldova; Codul contravenţional al R. Moldova, Legea nr.288 din 16.12.2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne; Hotărîrea Guvernului nr.460 din 22.06.2017
Datele de contact
Informaţii de contact: or. Ialoveni, str. Grigore Vieru, 24 Şef al Secţiei resurse umane a IP Ialoveni, comisar principal Ţeruş Tatiana, tel.: 069618610
Отправить резюме