Instruiri pentru investigarea criptomonedelor

.

Inspectoratul General al Poliției a fost gazda, timp de 5 zile, a unui curs de instruire dedicat investigării criptomonedelor, destinat reprezentanților instituțiilor de aplicare a legii și altor structuri relevante din Republica Moldova. 

Evenimentul a fost organizat în comun cu Misiunea de Parteneriat a Uniunii Europene în Moldova (EUPM Moldova), în cadrul proiectului EU4Security Moldova, implementat de Agenția Uniunii Europene pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii (CEPOL). Scopul instruirii a fost consolidarea capacităților instituționale în combaterea criminalității financiare moderne. 

Pe parcursul sesiunilor, participanții și-au aprofundat cunoștințele despre tehnologia blockchain, metodele de identificare și urmărire a tranzacțiilor ilicite, precum și dezvoltarea strategiilor eficiente de investigare, prin exerciții practice. 

Desfășurarea cursului reflectă eforturile continue ale IGP, în cooperare cu partenerii europeni, de a răspunde provocărilor generate de evoluția tehnologiilor digitale și de a consolida capacitățile de prevenire și combatere a infracționalității transfrontaliere, inclusiv în domeniul activelor virtuale.

Secția comunicare și protocol a IGP
Последнее обновление: 27 мар 2026 - 10:57